Kit de presă

Fotografii reprezentative

Ce este Muzicando

Muzicando este primul joc de societate creat și produs în Maramureș, cu autori maramureșeni. Se prezintă ca un set de 56 de cărți de joc, cu ilustrații originale ce conțin 49 de instrumente muzicale și figurile a șapte nume ilustre din muzica clasică.

Totul a început de la doi prieteni, Olimpiu și Gicu, un inginer silvic și un conservator la muzeu, doi prieteni maramureșeni care și-au propus ca jocul lor să fie recunoscut ca o metodă de a apropia lumea de muzică. Ilustrațiile din Muzicando au fost realizate de Cătălin, un artist la fel de maramureșean, care a terminat facultatea de grafică și design, care locuiește la Cluj și are un atelier de ceramică.

Muzicando a avut câte patru turnee în fiecare an, la care au participat jucători din Italia, Anglia, Franța, Germania, Spania, Egipt, Turcia, Israel, Rusia, Polonia.

Cum a început?

Ideea jocului a venit în 2012 când într-o discuție cu câțiva prieteni, s-a pomenit de lipsa unor jocuri educative. A venit ca o provocare, așa că în trei zile a apărut ideea Sistemului Muzicando.

Tot în același an a apărut primul prototip care a fost desenat de mână pe cartoane colorate cu carioca.

Consultantul de specialitate în alegerea muzicienilor reprezentativi și a instrumentelor pentru fiecare culoare este un profesor doctor de muzică din Timișoara originar din Maramureș, Zoltan.

Mecanismele jocului au fost finalizate în 2013. În luna mai a fost acordată protecția de la ORDA și a apărut prima ediție a jocului Muzicando.

Campanii

În 2015 a urmat ediția a doua, cu un design modern. Cu această ediție a început “Cadoul Muzicando”, o campanie desfășurată în școlile din Sighetu Marmației, cu ajutorul căreia un total de peste 300 de elevi primesc câte un pachet de cărți Muzicando.

Școala Muzicando

Tot cu această ediție a apărut ideea de “Școala Muzicando”, o altă campanie care își propune să instruiască elevii de gimnaziu în regulile jocului, urmărindu-se educația prin joc.

Au urmat doi ani în care comunitatea pasionaților de Muzicando a crescut odată cu participarea la edițiile “Zilelor Jocurilor” de la Tîrgu Mureș.

Muzicando în jurul lumii

“Muzicando în jurul lumii” este o campanie în care se trimit poze cu pachetul de cărți pentru a arăta celorlalți jucători locurile unde au călătorit. Se pot enumera fotografii din Hong Kong, Kilimanjaro, Insula Paștelui, Noua Zeelandă, Central Park – New York, Brazilia, Țara de Foc și alte câteva sute de obiective turistice vizitate de prieteni cu Muzicando în bagaje.

Pentru mai multe poze, accesați https://facebook.com/muzicandoacross.

Vreți să fiți prieten cu noi?

O întrebare simplă a făcut carieră, așa a apărut campania ”Vreți să fiți prieten cu noi?”, adică diferite personalități din diferite domenii, dispuse să dea un vot de încredere printr-o fotografie cu pachetul de Muzicando în mână. ”Americanul” (Emil Mitrache), Artan (Adrian Pleșca), Mc Bean de la Subcarpați (Marius Andrei Alexe), Laura Bretan și Flavia Hojda sunt o parte din oamenii care au răspuns bucuroși la această întrebare.

Pentru mai multe poze, accesați https://muzicando.com/prieteni-muzicando.

Muzicando pentru toată lumea

Primele două ediții s-au epuizat, așa că în 2018 a apărut ediția a treia. Aceasta este îmbunătățită să fie accesibilă și persoanelor care suferă de discromatopsie. Denumirile instrumentelor apar și în engleză.

Asociația Muzicando

Educația prin joc s-a concretizat odată cu înființarea ONG-ului Asociația Muzicando, care continuă să-și deruleze campaniile începute înainte de anul înființării oficiale – 2018.

Pentru detalii, accesați https://muzicando.ro.

Muzicando pe Mobil – joc 100% gratis

Începând cu 21 martie 2020, răspunzând situației în care lumea e blocată în casă și nu poate să joace Muzicando cu prietenii, autorii au început să construiască o aplicație gratuită pentru Android și iOS, împreună cu încă un maramureșean, Dragoș, programator la o firmă din Cluj.

Jocul poate fi testat de oricine începând din luna aprilie (jocul este și va rămâne gratis). Peste 150 de testeri se asigură că aplicația conține ce și-ar dori ei și că este distractivă.

Jocul urmează să fie lansat pentru a fi jucat gratuit lunile următoare, când autorii vor considera că este finalizat.

Aventura Muzicando continuă!

Pentru mai multe informații despre jocul pe mobil, vizitați:

https://beta.muzicando.com.

Urmăriți-ne pe pagina de Facebook:

https://facebook.com/Muzicando.

Fă parte din comunitatea Muzicando:

https://facebook.com/groups/muzicandopemobil